Cum, probabil ştiţi mulţi, Mutulică este cel mai mic şi mai nătâng, aşa cum arată şi numele său, dintre cei 7 pitici ai Albei ca Zăpada. Mutulică este piticul tăntălau şi împiedicat, la mers şi la grai, care pricepe greu orice şi pe care sigur nu te poţi baza dacă vrei să faci ceva aşa cum trebuie. În schimb, dacă îi dai lui Mutulică o sarcină mică, mică de tot, să nu îi solicite prea mult gândirea, acesta se străduieşte, şi, cu chiu, cu vai, o duce la capăt până la urmă. Nu ştim dacă şi Georgică, şeful pedeliştilor braşoveni, ştie povestea şi îi cunoaşte bine pe cei 7 pitici, adică şi pe Mutulică, pentru că nu am avut prilejul să aflăm astfel de detalii. Georgică se are mai bine, din câte ştim, cu matematica, probabil, mai ales cu semnul plus, decât cu prostii din astea de limbă română şi cultură generală. Şi, la urma urmei, e treaba lui dacă le are sau nu le are. Noi voiam doar să-i spunem că are chiar la el în echipa protocalie, un “Mutulică” perfect. Căruia, nu ştim de ce, îi dă sarcini complicate iar bietul “Mutulică” nu le poate rezolva. Ba, mai mult le încurcă rău de tot! Georgică, fie-ţi milă! Pune-l mai bine să unde florile la sediu!