Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului va avea un muzeu virtual.
Inițiativa aparține Asociației ”Rază de Speranță” Brașov, în parteneriat cu Asociația ”ESTE'NEST” București. Proiectul permite promovarea valorilor culturale ale Brașovului în întreaga lume, folosind tehnologia digitală.
”În cadrul proiectului urmărim transpunerea în format digital a obiectelor expuse la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului, reproducerea 3D a arhitecturii de interior a muzeului și dezvoltarea unei aplicații software, care va facilita accesul tuturor la obiectele expuse aici. Ideea a pornit de la dorința noastră de a deschide, fie și virtual, muzeul pentru persoanele cu dizabilități, care nu se pot deplasa și care sunt avide de cunoaștere și de frumos. Printr-un simplu click vor avea acces la o călătorie virtuală, se vor bucura din orice colț al lumii de valorile culturale ale județului Brașov”, a declarat Diana Niță, președinte al Asociației ”Rază de Speranță”.
Termenul limită de realizare a proiectului este 6 noiembrie 2021, dată la care se va organiza vernisajul expoziției virtuale, iar Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului va prelua administrarea acesteia.