Expresia din titlu am găsit-o într-un comentariu, pe net. Și e cît se poate de adecvată pentru ce se întîmplă zilele acestea. Doar ce l-a propus Crin Antonescu pe neamțul Klaus Johannis pentru postul de ministru de interne, și mai ales pentru cel de viceprim-ministru, că s-au și burzuluit pesediștii. Care strîmbînd din nas, că da, e un cîștig pentru guvern dar, să vedeți, c-o fi, c-o păți, care aruncînd direct săgeți otrăvite…
Nu știu care va fi pînă la urmă finalitatea acestei mutări. Ponta nu-și poate permite să spună ”nu”. Chiar dacă nu-i cade bine. S-ar putea însă ca ”micile” probleme cu ANI ale primarului sibian să fie un pretext suficient pentru președinte ca să-l refuze. A mai făcut-o odată, în 2008, chiar dacă din alte motive. Dincolo de situația ”de pe gazon”, mi s-a părut simptomatică reacția unei bune părți a clasei politice la re-apariția neamțului în prim-plan.
Johannis se apropie de prototipul politicianului occidental: mai sobru, mai cumpănit, mai așezat, alegîndu-și cu grijă vorbele, nedispus la compromisuri meschine și, în orice caz, mult mai greu de convins să înghită orice, pe nemestecate. Spre deosebire de politicianul dîmbovițean, cel mai adesea superficial, flecar, tupeist, miștocar, ușor de ”cumpărat” cu o demnitate oarecare, gata oricînd să-și schimbe opinia, partidul, gașca, pentru te miri ce foloase, și pe a cărui vorbă nu poți pune prea mare preț.
Să fiu bine înțeles, nu-l idealizez pe neamț. Îl bănuiesc de cinism, de o oarecare infatuare, cred că are o doză considerabilă de parșivenie, și mai cred că ambiția sa de a ajunge în vîrf, nici măcar ascunsă, l-ar putea face la un moment dat indezirabil chiar și pentru fruntașii liberali. La urma urmei, politicienii occidentali, cu care îl comparăm, de voie, de nevoie, nu sînt tocmai ușă de biserică. Și nici Herr Klaus nu e. Ba, se spune că are și el niscaiva schelete în debara. Rămîne însă, spre reflecție, vorba comentatorului anonim: ”neamțul ăsta nu-i român”. Nici Carol I, scuzați comparația, n-a fost…
