Curtea de Conturi a descoperit o situaţie dezastruoasă în cazul minei de sare de la Praid, judeţul Harghita, unde există şi o bază de tratament.
Mina este exploatată defectuos de către societatea de stat Salrom şi există inclusiv riscul de prăbuşire a clădirilor de acolo. „În condiţiile unei funcţionări defectuoase a instalaţiei de aeraj şi ale apariţiei de întreruperi în alimentarea cu energie electrică, există riscul afectării siguranţei pacienţilor, vizitatorilor şi nu în ultimul rând al personalului care de-serveşte activitatea minei“, arată concluziile raportului Curţii de Conturi.