Sari la conținut


Regia Autonomă de Transport Braşov este subordonată Muncipalităţii. Iar conducerea acesteia nu mişcă în front dacă primeşte un ordin de la Georgică, oricât de aberant ar fi acesta. Ca de pildă acela ca pensionarii să nu mai aibă gratiuitate pe transportul în comun din Braşov. Pulpea, directorul RAT, s-a conformat, a făcut un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, care va fi adoptat astăzi, în plen, şi, drept urmare, pensionarii vor rămâne fără această facilitate. I-auziţi ce invocă Pulpea în susţinerea proiectului de Hotărâre: “…pensionarii se plimbă dus-întors, curse în şir, cu autobuzele sau troleibuzele pentru a-şi aduce apă de la izvoare, pentru a sta la căldură pe perioada rece. Mai mult, sunt cazuri în care aceştia adorm în mijloacele de transport. “. Păi care-i problema bre Scripcarule, bre Pulpea? Nu e normal ca pensionarii, ameţiţi de foame să îşi ia apă de la izvoare ca să nu le mai ghiorţăie maţele de nemâncare? Şi că se încălzesc în autobuze! Ce căldură neamule, că iarna e un frig în mijloacele de transport de îţi vine să behăi! Sau că adorm în scaune! Pai adorm şi ei săracii şi visează frumos: că au bani, mâncare, medicamente, şi că nu le taie nimeni din pensiile alea de c…t cu care se mai “cârpeau”. Nu v-ar fi ruşine! Dar nu vă e, că nu puteţi avea ce nu aveţi!

Comentarii

Ultimă oră