Chiar dacă, pentru mulţi, iarna pare că nu mai vrea să plece, ninsoarea este un motiv de bucurie pentru agricultori. Zăpada este un izolator termic excelent pentru sol deoarece asigură o protecţie împotriva proceselor repetate de îngheţ/dezgheţ dar şi pentru plante, care sunt protejate ca într-un iglu. Pe lângă aceste beneficii, zăpada este şi o excelentă sursă de azot, cantitatea acestuia fiind cu atât mai mare, cu cât stratul de zăpadă este mai gros şi topirea este mai lentă. Azotul este elementul cu cea mai mare influență asupra creșterii vegetale, având un efect pozitiv asupra calității și cantității proteinelor din plante. Apa din ploaie şi cea din zăpadă conţin azot din atmosferă, provenit în urma arderii combustibililor fosili, din procesele industriale, dar şi din fixarea azotului atmosferic de către fulgere.
Pentru culturile de toamnă stratul actual de nea are rolul de a le proteja de îngheţ, dar zăpada ajută la fel de mult și în zonele în care există probleme cu rezerva de apă din sol, aspect fundamental pentru culturile care urmează a fi semănate în perioada imediat următoare. Una dintre acestea este cultura de porumb, una dintre cele mai răspândite şi profitabile din țara noastră.
România este unul dintre cei mai mari producători de porumb din Uniunea Europeană ajungând în anul 2017 la o producție de 14,5 tone de porumb, cu 45% mai mare decât în anul precedent, potrivit datelor publicate de către Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Necesarul intern al României de porumb boabe se ridică la 4,5 milioane de tone, ceea ce oferă posibilităţi semnificative de export, acesta fiind de altfel unul din produsele aflate în topul schimburilor comerciale ale României cu produse agroalimentare, după grâu.
Porumbul conţine hidrocarburi, amidon, vitaminele B şi E, fier, fosfor, magneziu, zinc şi potasiu, conferindu-i avantajul de a fi o plantă cu utilizări multiple, preponderent în industria alimentară.
De altfel, porumbul ocupă al treilea loc, ca importanţă şi între plantele cultivate pe glob, în special pentru capacitatea mare de producţie în comparaţie cu alte cereale. EUROSTAT subliniază că producţia de cereale este puternic influenţată de condiţiile meteo, clima din țara noastră fiind extrem de benefică pentru cultura acestora.
Datorită valului recent de ninsoare şi, ulterior, al utilizării semințelor de porumb potrivite, alegere care sta la baza oricărei strategii agricole, producţia de porumb a României ar putea continua trendul ascendent şi în anul acesta. Încă de la ”Ziua Porumbului” din data de 8 septembrie 2017, eveniment anual desfășurat în județul Ialomița, fermierii români au prins gustul succesului cu recorduri de recoltă de pâna la 15,2017 kg/hectar, utilizând hibrizii de porumb DKC5830, ai producătorului Dekalb, câștigătorul concursului.
2018 pare sa fi început sub cele mai bune auspicii agricole iar vremea este din nou de partea agricultorilor noștri. Stratul gros de zăpadă, protejează şi fertilizează solul, iar temperaturile scăzute „omoară” dăunătorii, astfel că fermierii s-ar putea bucura şi anul acesta de o recoltă la
fel de bogată ca cea de anul trecut care a propulsat România pe primul loc în Europa la producția de porumb, detronând Franța.