Săceleanca Dana Haralambie a participat, în week-end, la două etape de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, la Ljubno, în Slovenia.
Sportiva noastră a ocupat locul 28 în şedinţa de calificare şi a continuat cu o săritură de 81 metri, care a dus-o în manşa secundă a primei etape.
Cu o încercare de 79,5 metri, Dana Haralambie a încheiat competiţia pe locul 29 şi a obţinut încă două puncte pentru clasamentul general al Cupei Mondiale.
În a doua etapă din Slovenia, deşi a sărit 81 de metri, Dana Haralambie nu a reuşit să intre în primele 30, pentru a accede în manşa secundă, astfel că nici nu a reuşit să puncteze.
În clasamentul general al Cupei Mondiale pentru sezonul 2018-2019, românca ocupă locul 33, cu 43 de puncte.