Motivul l-a deconspirat, nervos foarte, chiar Scripi’, care şi-a pierdut cu totul firea când şi-a dat seama că omul pe care l-a trimis să-l reprezinte în AGA de la Societatea Aeroportul Intrenaţional Braşov – Ghimbav nu şi-a făcut treaba.
Deşi Georgică neagă cu înverşunare că l-a retras pe Paraschiv din AGA pentru că acesta a fost neatent, sau, cum mai zic unii, ar fi incercat să facă joc dublu, de! meseria de bază nu se uită!, se pare că lucrurile , pe dedesubt, sunt chiar aşa.
Da, cum “Supremul” nu mai poate scăpa de Paraschiv, alias Noni, că dacă îl ejectează, omul a anunţat că va turna tot ce ştie acolo, unde trebuie, a fost căutată şi găsită o cale de mijloc.
Pe motiv că e important ca el, Georgică, să fie în AGA la Aeroport, să vadă cu ochii lui şi să audă cu urechile lui ce şi cum, să nu cumva să fugă Căncescu cu cele 200 de hectare de teren sub braţ, primarele a anunţat că a decis să-i ia locul lui Paraschiv fiindcă…vrea să se implice!
Gică, dacă tot voiai să te implici şi nu să “ pilotezi” din umbră blocarea aeroportului, de ce nu te-ai dus de la început în AGA? Probabil pentru că ai crezut că dacă e Noni acolo e ca şi cum ai fii tu! Ceea ce nu s-a potrivit!