Încet-încet, comuna Cristian se transformă într-unul dintre principalii poli economici ai Braşovului. O nouă investiţie a fost finalizată la Cristian, în domeniul producţiei de componente metalice pentru industria auto şi cea a construcţiilor. Fabrica Terwa se intinde pe o suprafata de 4.500 mp, unitatea fiind de două ori mai mare decât locaţia anterioară, potrivit reprezentanţilor companiei. Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor economice, vânzările se află pe un trend ascendent în toate sectoarele de activitate ale firmei, spun reprezentantii acesteia. Investiţiile în echipamente şi instalaţii realizate până în prezent ajung la circa 850.000 de euro, iar până la finalul anului sunt bugetate alte investiţii în valoare de 350.000 de euro în utilaje. Pentru anul 2012 compania intenţionează să continue investiţiile în maşini şi în dezvoltarea tehnologiei. “Am activat pe o piaţă relativ stabilă în 2010. Principala provocare a fost transformarea puternicelor fluctuaţii ale preţului materiei prime, oţelul, în preţuri ale produselor finale acceptate de către clienţi”, a afirmat general managerul Terwa România.