Un studiu realizat de Infopolitic.ro descrie momentul politic actual ca fiind unul al liniștii dinaintea furtunii. “Probabil ca termenul care definește cel mai bine actuala stare este acela de mexican standoff, făcut celebru de filmele Western. Termenul definește o confruntare tensionată dintre mai mulți actori, în care niciunul nu poate să avanseze sau să se retragă fără a se expune pericolului. Astfel, toți actorii sunt obligați să își mențină poziția strategică până în momentul în care un eveniment exterior face posibilă rezolvarea impasului”, notează autorii studiului. Mai pe românește, toată lumea stă la pândă.
În alți ani, apropierea alegerilor încingea spiritele mult mai devreme. “Încălzirea” jucătorilor se făcea la vedere, meciurile de antrenament erau adevărate show-uri TV, iar discursurile încărcate de promisiuni erau prilej de degustare publică.
Chiar dacă pregătirea bătăliei politice din România anului 2016 pare să semene cu o scenă de film cu cowboy, bătălia în sine va fi extrem de diferită. Apariția și influența a doi actori teribili – strada și justiția – obligă factorul politic la reinventare. Cum spuneam și altădată, așteptările oamenilor sunt mult mai clare și mult mai direct exprimate. Curățenia pe care o face aparatul de justiție pe câmpul politic acutizează aceste așteptări. Conservatori în atitudine, mulți politicieni își pun următoarea problemă: care spaimă e mai mare? Spaima de justiție sau spaima de electorat? Partidele încearcă să elimine spaima de justiție, punând o grilă de integritate în fața fiecărui posibil candidat. Dar, conform bunului obicei românesc, fiecare se uită în ograda celuilalt. Pândindu-se reciproc, omit scopul propriei lor existențe, acela de a lucra în folosul oamenilor și comunităților care i-au votat. Practic, nu face nimeni nicio mișcare (sau dacă se fac, sunt mișcări timide) pe frontul politic, temându-se că ar putea muta greșit în “meciul” cu adversarul politic.
E ca și cum niște șahiști împătimiți ar încinge o partidă atât de lungă și atât de intensă, încât ar uita să mai meargă la serviciu, să-și hrănească familia, să-și ducă copiii la școală. Pânda atât de încordată din această perioadă arată incapacitatea unor actori de pe scena politică de a înțelege că rostul lor nu e să se măsoare unii cu alții, ci să lucreze pentru bunăstarea celor pe care îi reprezintă. Aceasta ar trebui să fie munca lor, iar singura lor spaimă ar trebui să fie dată de incapacitatea de a o duce la bun sfârșit.
Din punctul meu de vedere, portretul-robot al politicianului modern este acela al unui om fără spaime.
