Sari la conținut

Principalul suspect în cazul asasinării viceprimarului din Joseni Csala Zsolt, găsit împuşcat în casa sa de vacanţă, nu şi-a mai recunoscut fapta, azi, în faţa magistraţilor Tribunalului Harghita, cu toate că după ce fusese arestat a recunoscut că l-a ucis pe acesta. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Harghita, judecător Kardalus Erika, a declarat că la primul termen în procesul uciderii viceprimarului din Joseni Csala Zsolt, au fost audiaţi inculpaţii Lorincz Robert şi Meszaros Jozsef, primul trimis în judecată pentru omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar al doilea pentru complicitate la cele două infracţiuni. În timpul audierilor, Lorincz Robert a declarat în faţa instanţei că nu el a comis omorul, susţinând că viceprimarul ar fi fost ucis de un bărbat îmbrăcat în haine de camuflaj, cu faţa acoperită cu o mască, vorbitor de limbă română şi care ar fi tras cu arma spre Csala Zsolt ca să-l sperie, nemulţumit că fostul edil nu respectase termenii unor afaceri pe care le-ar fi avut cu acesta. Magistraţii Tribunalului Harghita au decis, la finalul audierilor celor doi suspecţi, să menţină starea de arest preventiv a acestora şi a fixat următorul termen în data de 17 octombrie, când sunt citaţi şi martorii. Csala Zsolt a fost găsit mort, în 22 aprilie, la cabana sa de vacanţă, situată în comuna Joseni, judeţul Harghita, aceasta prezentând multiple leziuni împuşcate, la nivelul abdomenului, a picioarelor şi în zona dorsală.

Comentarii

Ultimă oră