Sari la conținut

Iată-mă şi avocatul diavolului. Am fost, ani buni, vehement şi  înverşunat, împotriva acestei formaţiuni care nu mai e demult partid. PD  a devenit, după cocoţarea lui Băsescu în jilţul de la Cotroceni, o  sectă, un trib, o haită sinistră. Care se destramă cu fiecare zi care  trece după dezastrul de la locale.

Scriu obstinat PD, pentru că L-ul din coadă a fost o şmecherie  ieftină, dar parşivă, adăugat pe vremea cînd “martorii lui Băsescu”  urmăreau demantelarea PNL. Nu uit replica ţâfnoasă şi dispreţuitoare a  unui fruntaş pedist, după ce liberalii au refuzat ferm contopirea lor în  partidul prezidenţial visat de machitor: “rămîneţi voi cu portretele  voastre”. Ca şi cînd ar fi fost de porc să ai în spate portretele  Brătienilor.

Dar vin acum şi zic: nu lăsaţi partidul ăsta să moară. PD e un brand,  care a fost frumos şi promiţător cîndva. Scăpaţi de personajele penale,  toxice, de aventurierii pe care-i uneşte doar spiritul interlop, de  ciudaţii adunaţi din cine ştie ce catacombe politice, de slugile  cotroceniste.

Dar, înainte de toate, rupeţi-vă de Băsescu. Cîtă vreme va pluti  deasupra partidului umbra acestui personaj malefic, PD-ul nu va avea  nici o şansă. Şi ar fi chiar păcat ca locul formaţiunii frumoase conduse  cîndva de Petre Roman să fie ocupat de creatura otevistă, sau de mai  ştie Dumnezeu ce mişcare ungureană de cafenea. de Adrian Teacă

Comentarii

Ultimă oră