Numarul total de carduri aflate în circulaţie în România a crescut cu peste o jumate de milion (562.603) pe parcursul ultimului an, ajungând la 15.126.500 de carduri în luna martie 2016, arată statisticile BNR.
Creşterea economică din ultimul an, determinată de majorarea salariilor şi a consumului, se reflectă şi pe piaţa cardurilor şi plăţilor electronice, numărul şi valoarea tranzacţiilor fără numerar, la POS-uri şi online, fiind în creştere puternică.
Şi valoarea tranzacţiilor cu cardul a crescut, depăşind 11 miliarde de lei.
Utilizarea cardurilor a fost stimulată şi de măsurile adoptate în ultimul an de către bănci şi autorităţi (cum ar fi tombole pentru bonuri fiscale şi plăţi cu cardul, reducerea comisioanelor plătite de comercianţi pentru acceptarea cardurilor, introducerea plăţilor on-line pentru utilităţi, mai simple şi mai rapide).
Valoarea retragerilor de numerar de la bancomate este însă, în continuare, mult mai mare, de aproape 37 de miliarde de lei, conform datelor băncii centrale, demonstrând că încă românii preferă să scoată banii de pe card şi apoi să plătească în numerar.