În Noaptea Muzeelor, o bancă din Braşov îşi deschide porţile pentru vizitatori până după miezul nopţii şi propune activităţi diverse prin care copiii în special vor avea parte de educaţie financiară.
Este vorba despre BCR, din str. 15 Noiembrie, nr. 90A, care va fi deschisă de la ora 19.00, iar reprezentanţii unităţii le vor povesti vizitatorilor despre apariţia banilor, trocul, comerţul sau economisirea. Deschise vor mai fi şi alte sucursale ale băncii din alte judeţe.
Noaptea Muzeelor, ajuns la cea de-a 15-a ediţie, este iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor.