Sari la conținut

O delegaţie a MApN i-a vizitat pe militarii români aflaţi în Afganistan

o-delegatie-a-mapn-ia-vizitat-pe-militarii-romani-aflati-in-afganistan

O delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale, condusă de Secretarul de Stat pentru Politica de Apărare şi Planificare, Ştefan Tinca, i-a vizitat pe militarii români aflaţi în misiune în Afganistan, cu prilejul marcării, mâine, a Zilei Armatei Române.

Din delegaţie fac parte şi veterani, care au fost răniţi, în anii trecuţi în Afganistan.

Ca un punct impresionant şi emoţionant totodată, nouă militari veterani răniţi în Afganistan, care erau în stare extrem de gravă în momentul evacuării medicale au revenit în teatrul de operaţii pentru a se întâlni cu colegii lor. Veteranii au luat parte la pregătirea unei misiuni de luptă şi au vizitat spitalul de tip ROL III din Kandahar, acolo unde şi ei, la rândul lor, au fost trataţi în trecut.

Pentru căpitanii George Olteanu şi Dănuţ Nicola, plutonierul adjutant principal Marius Apostol, plutonierii majori Nicuşor Bica, Daniel Riza, Marius Barbu, Dumitru Paraschiva şi plutonierii Ionuţ Butoi şi Adrian Creţu - această reîntoarcere în Afganistan a reprezentat o dovadă de curaj şi, în acelaşi timp, o etapă importantă a procesului lor de recuperare psihologică.

În prezent, 780 de militari români se află în misiuni internaţionale, în mai multe locuri din lume, dintre care 629 în Afganistan.

Armata României a pierdut, în teatrele de operaţiuni, 28 de militari, iar peste 180 au fost răniţi.

Comentarii

Ultimă oră