A fost odată ca niciodată, cu mult timp în urmă, un orășel în Germania, pe nume Hamelin. Era situat într-o vale, în mijlocul naturii, iar în apropiere exista un râu cu ape cristaline. Oamenilor nu le lipsea nimic și viața din Hamelin era prosperă și fericită.
Totuși, într-o bună zi, o teribilă nenorocire se abătu asupra orașului. Când locuitorii acestuia s-au trezit dimineața, au început să vadă șoareci peste tot. Toți alergau înspăimântați să închidă ușile și ferestrele pentru ași proteja mâncarea. Dar acest lucru nu a ajutat prea mult pentru că, în scurt timp, Hamelin fusese invadat de mii de rozătoare care se plimbau în voie în sus și în jos pe stradă, intrând prin toate crăpăturile și găurile pe care le vedeau. Situația era de necontrolat și nimeni nu știa ce să facă.
Mulțimea devenise din ce în ce mai agitată. Prin urmare, în acea după-amiază primarul a luat o hotărâre. Întâi, a dat ordin tuturor oamenilor să se adune în piața principală. Apoi a urcat o treaptă foarte înaltă și strigând, ca să-l audă toată lumea, a spus:
– Se aduce la cunoștință că omul curajos care reușește să ne elibereze de acest coșmar va fi răsplătit cu un sac de monede de aur.
Vestea s-a răspândit rapid în toată regiunea. A doua zi a apărut un tânăr înalt și zvelt cu ochi mari și pătrunzători. Hainele lui erau ciudate, viu colorate, iar între degete purta un fluier. Foarte hotărât, s-a întors către primar și a spus cu un gest serios:
– Domnule, vin să vă ajut. Voi scăpa de șoareci acest oraș și totul va reveni la normal.
Fără să mai aștepte un minut, se întoarce și începe să cânte la flaut. Melodia era stranie, tristă și obsedantă. Localnicii s-au privit fără să înțeleagă nimic, dar au fost și mai surprinși când piața a început să se umple de șoareci. Mii dintre ei l-au înconjurat pe muzician, aproape hipnotizați.
Flautistul, fără să se oprească din cântat, a început să meargă și să se îndepărteze de oraș urmat de un șir foarte lung de șoareci. A ajuns în sfârșit la râu și animalele enervante au sărit unul după altul, dispărând pentru totdeauna.
Toți erau fericiți! Dar povestea încă nu se termină aici, deoarece când flautistul s-a întors în oraș pentru a-și colecta monedele de aur, primarul a început să râdă.
- Ești nebun? Crezi că o să-ți plătesc un sac plin cu monede de aur doar pentru că ai cântat la fluier? Pleacă de aici și nu te mai întoarce niciodată, tinere!
Flautistul, simțindu-se trădat, a decis să se răzbune pe primarul lacom și mincinos. Așadar, în acea seară și-a scos flautul din buzunar și a început din nou să cânte. Dar melodia era diferită, foarte veselă, atât de frumoasă încât toți copiii din sat au început să se înghesuie în jurul lui pentru a-l asculta.
Încetul cu încetul a plecat fără să se oprească din cântat și toți copiii au mers după el. Au traversat munții și ajungând într-o peșteră plină de dulciuri și bomboane, flautistul i-a închis înăuntru. Când părinții și-au dat seama că râsetele micuților nu se auzeau pe străzi, au părăsit casele să vadă ce se întâmplă, dar era deja prea târziu. Copiii dispăruseră fără urmă și n-au mai fost găsiți niciodată.
Însă legenda spune că în spatele acestui basm se ascunde un eveniment istoric adevărat, căci tocmai în acea perioadă, a anului 1284, a fost o foamete provocată de rozătoarele care au pus capăt recoltei de cereale, moment în care sute de tineri au emigrat în căutarea unei vieți mai bune.
Dar curios este faptul că un mesager care a apărut călare în haine sclipitoare a fost cel care a adunat oamenii în piață la sunetul fluierului său. Iar aceștia l-au urmat până în regatul lui Ladislau al IV-lea al Ungariei, regat care se întindea până în munții Carpați. Și ce credeți că s-a întâmplat? Tinerii care au ajuns la celălalt capăt al peșterii, au ajuns de fapt în ținutul a ceea ce numim astăzi Transilvania.
Prin urmare, putem spune că fiecare legendă are un oarecare adevăr și că istoria Germaniei poate avea o legătură cu propria noastră istorie.
