Vă mai aduceţi aminte cît de virulentă a fost campania media+ societatea civilă pentru votul uninominal? Parcă ar fi venit sfîrşitul lumii. “Uninominalul, acum!” Politicul s-a înclinat atunci, pentru a nu i se reproşa că merge contra valului. Deşi unii, mai cu doxă, au mîrîit că nu e bine, că nu sîntem pregătiţi… Degeaba.
Clişeul a fost: cetăţeanul alege parlamentarul, nu partidul! O idee cam naivă, de parcă electorul ar fi impus individul pe care-l dorea ales. Fireşte, partidele şi-au nominalizat oamenii, iar cetăţeanul a ales… ce i s-a dat! Urmarea a fost însă perversă. În primul rînd, pentru că s-a dat liber la traseism. “M-au ales oamenii, uninominal, nu partidul”, clamau cei care au sărit în altă barcă. Bine. Şi ce parlament am avut?
Dar staţi să vedeţi ce parlament vom avea! Mă uit la propunerile partidelor sau ale blocurilor politice şi mă ia cu frig. O grămadă de figuri patibulare, gargaragii, şmenari politici, afacerişti veroşi, cîntăreţi de duzină, bufoni, refuzaţi… o şerpărie de mediocrităţi stă în blocstart, gata să acceadă în viitorul legislativ.
Mulţi dintre ei i-au convins pe lideri doar prin foşnetul melodios al bancnotelor. Alţii au fost impuşi pentru că sînt parte a coteriei. Servesc eficient “cauza”. Nu contează că sînt, adesea, nişte nulităţi. Sînt “ai noştri”. Şi mai sînt obligaţiile de tot felul. De familie, de afaceri, sau legate de îmbîrligături dubioase din trecut… Aştept, fără prea mari speranţe, seara zilei de 9 decembrie.
