Noul buget aprobat în ultima şedinţă de plen de către consilierii judeţeni, pentru sportul braşovean, este de 170 de mii de lei, adică exact suma alocată sportului şi în 2011. Turneul futures de tenis, secţia de handbal de la CSM Făgăraş, sau echipa de rugby CFR Braşov, se află printre beneficiarele noului buget. De asemenea, o parte din bani vor ajunge şi la Asociaţia Judeţeană de Fotbal, dar şi la alte sporturi precum judo, karate, baschet sau schi. Pentru baschetbalistele de la Olimpia Braşov, nu problema banilor este primordială. Fetele antrenate de Dan Calancea vor suţine nu mai puţin de 4 jocuri, în doar 10 zile. Chiar şi cu probleme mari de efectiv, Calancea speră totuşi să obţină două victorii. Accidentările din ultima perioadă, au dat peste cap programul baschetbalistelor de la Olimpia. În condiţiile unui lot şi aşa restrâns, obiectivul echipei a fost schimbat: nu se mai urmăreşte o calificare în play-off, ci doar o clasare onorabilă la finalul sezonului regulat. Speranţele Braşovului sunt legate de echipa sub 23 de ani a celor de la Olimpia, care înaintea disputării ultimului turneu de calificare de la Timişoara are biletele pentru final four asigurate.