Vineri, 23 martie, de la ora 18, la Sala Sporturilor DPC, Olimpia CSU Brașov va debuta în sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet feminin, în compania formației Universitatea ICIM Arad.
În cele două înfruntări din acest sezon, cele două echipe și-au împărțit victoriile, fiecare impunându-se în deplasare.
Cu toate astea, conform site-ului Federației Române de Baschet, din punct de vedere al liderilor echipei, Olimpia CSU le are în componență pe cea mai bună marcatoare (Handford), cea mai bună recuperatoare (Higgings) și cea mai bună pasatoare (Pesovic).
În plus, conform clasamentului după cele două turnee intermediare, echipa alb-albastră ocupă a treia poziție cu 31 de puncte, iar arădencele sunt pe locul 6.
Cele două formaţii îşi vor disputa un loc în semifinalele Campionatului Naţional după sistemul „cel mai bun din trei partide”.
După meciul de la Brașov, de vineri, a doua partidă se va disputa la Arad, pe 27 martie, iar în cazul în care va fi nevoie și de o a treia înfruntare, aceasta se va disputa la Braşov, la sfârșitul acestei luni.
În celelalte meciuri ale sferturilor de finală se vor întâlni Sepsi SIC Sfântu Gheorghe - CSU Alba Iulia, CSM Satu Mare - SCM Timişoara, CS Univ. Cluj-Napoca - ACSBT Alexandria.