Omul, un OZN

Lecţii de supravieţuire şi lecţii de rezistenţă. Tot ce ne înconjoară şi ce atingem (sau nici măcar) se poate transforma într-o clipă într-un decalog superficial despre cum să faci să-ţi iasă şi ţie viaţa asta, ce a rămas din ea. Invariabil te loveşti de insistenţa „specialiştilor” care îţi recomandă: cinci paşi, trei reguli simple, povestea celor şapte pitici de creier eutanasiaţi pentru o mai bună aerisire la nivelul materiei cenuşii. Sunt mediatizate deopotrivă horele dracilor şi valsurile îngerilor, într-un amestec ilar-dement, cu iz de conspiraţie. E clar că nimeni nu mai poate struni maşinăria. Într-un moment de maximă luciditate sau doar dintr-un instinct de autoapărare, o abandonezi, însă nu poţi scăpa de miasme. Realizezi, poate, că eşti din nou sau în continuare pe muchia cuţitului, pe marginea prăpastiei, pe buza vulcanului care sughite. Un fir glumeţ al memoriei te salută cu amintirea tehnicilor de supravieţuire administrate de un tip care colinda jungla şi se lăsa filmat în toată splendoarea curajului său trucat. Dar nu regăseşti în datele tale nimic din povestea eroului care se prinde în liane şi îşi dă drumul de-a lungul cascadei. Unde sunt tehnicile de supravieţuire de care ai nevoie? N-a rămas nimic din marea de vorbărie cu care te-au copleşit  zile şi ani. De fapt, ce ai învăţat şi cine ţi-au fost învăţătorii? Părinţi, şcoală, puhoiul de fiinţe bipede cu care te-ai intersectat în atâtea ceasuri, fără măcar să ghiceşti ce se ascunde în minţile lor şi de ce spun ceea ce spun şi de ce fac ceea ce fac. Despre ce erau învăţăturile lor? Despre cum să nu te laşi fraierit, cum să pui mâna pe un contract gras, despre cum să nu ai încredere în nimeni şi de ce să nu întorci niciodată celălalt obraz, deşi un tip celebru ne-a lăsat odată un testament care stipula şi chestia asta. Deci cum rămâne cu rezistenţa ta? Eşti cocoţat pe un vulcan convulsiv şi te-a cuprins o nelinişte în faţa căreia logica lucrurilor păleşte în favoarea unui rău generalizat. De ce nu te-au învăţat mai bine? Începând cu banalul „Ana are mere”. Ba nu, înainte de asta, începând de la primul pas şi prima silabă, începând de la primul eşec. Cinci sfaturi, trei reguli simple. Minciuni neruşinate pe care nici măcar nu le-ai crezut vreodată dar ai trăit printre ele, orbit de timpul vitezoman care permite obiectelor inutile, ideilor bolnave şi perverşilor de orice fel să-ţi facă loc în marea lor familie. Poftim de scapă!  de Alina Bârsan