De nişte ani buni, chiar dinainte de istorica suspendare, şeful Cotroceniului şi patapievicii săi încearcă să inducă ideea că Parlamentul e o chestie cvasi-inutilă. O frînă. Şi că trebuie reformat pînă la cotor. Prima soluţie “miraculoasă” a fost votul aşa-zis uninominal. Care s-a dovedit a fi un fiasco. A doua – înjumătăţirea numărului de parlamentari. Tămbălău, chiuituri, referendum: un vehicul parşiv pentru realegerea Băsescului. Apropo, a mai auzit cineva măcar o vorbă despre subiect? Fireşte că nu mai e de actualitate, cîtă vreme partidul prezidenţial stă cum stă în sondaje. Ultima modă e asumarea răspunderii. Care transformă încetişor parlamentul într-o anexă a executivului, respectiv a preşedintelui.
Acum, să fim corecţi, parlamentul are, şi nu de azi de ieri, o imagine dezastruoasă. A contribuit vîrtos şi media, care i-a zugrăvit pe aleşi în fel şi chip. Ce înţelege omul de rînd? Că ăia stau şi dorm în fotolii, cînd nu se ceartă, sau cînd nu chiulesc, pe salarii babane. Imaginile cu scaunele goale din Palatul Parlamentului au devenit emblematice. Aş putea fi de acord că în parlament sînt tot felul de personaje dubioase, de neaveniţi, de flecari, de inşi care, cînd îţi dau mîna, îţi vine să-ţi pipăi portofelul. Aşa cum sînt şi destui oameni de toată isprava.
E altcumva prin alte părţi? Mai mult sau mai puţin. Presa americană spune despre Congresul lor că e cea mai mare adunare de mediocrităţi. Grecii îşi numesc Parlamentul casă de nebuni. În Camera Comunelor din Londra bate mai mereu vîntul, cu excepţia zilei de miercuri, cînd se înfruntă tradiţional premierul cu şeful opoziţiei. Am asistat odată la o şedinţă, din loja vizitatorilor. Nu erau mai mult de 30 de de parlamentari britanici prezenţi la o dezbatere pe legea educaţiei. Credeţi însă că-şi pune cineva, întreg la minte, problema să diminueze rolul parlamentului într-o democraţie solidă? Ca să meargă pe mîna unui despot, fie el şi luminat?
De aceea vin şi spun: prefer oricînd un parlament cu 500 de cetăţeni, genii, mediocrităţi, sobri, măscărici, hoţi, virtuoşi ş.a., care să se certe, să se contreze, să dezbată, să ajungă împreună la o soluţie, mai bună sau mai proastă, decît un singur om care să ia decizii de capul lui, fie el un mix fericit de Einstein, Ştefan cel Mare, Maica Tereza, regele Solomon şi Papa Ioan Paul al II-lea. Nu-mi cereţi să vă explic de ce. de Adrian Teacă