Luni, 12 septembrie 2022, începând cu ora 18.00, la Biserica Neagră din Brașov (Curtea Johannes Honterus nr. 2), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură din București, Kaufland România, Biserica Neagră din Brașov, Primăria Municipiului Brașov, Vibrate Festival Brașov și Libris Șt. O. Iosif din Brașov, în parteneriat cu Muzeul Național George Enescu, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cel de-al doilea concert din cadrul turneului național FIORI E COLORI.
Concertul va fi susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA, iar programul concertului va prezenta piese de: Henry Purcell, George Enescu, Alessandro Scarlatti, Giulio Caccini, Franz Schubert, César Franck, Gabriel Fauré, Nicolae Bretan, ș.a.
Biletele pot fi achiziționate accesând site-ul https://booktes.com/bilet/recital-fiori-e-colori
Despre FIORI E COLORI
Ilustrul poet și gânditor german Johann Wolfgang von Goethe spunea: „Florile sunt cele mai frumoase cuvinte și hieroglife ale naturii, prin care ne arată cât de mult ne iubește”. Pornind de la natură și de la acest minunat gând Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, alături de partenerii săi, vă invită, prin intermediul intimității muzicii camerale transmise prin vocea apreciatei soprane Rodica Vică (România/Austria) și sunetul suav al harpei în interpretarea minunatei artiste Maria Bîldea (România/Grecia), să pătrundeți în lumea minunată a florilor bucurându-vă de o călătorie muzicală inedită.
Trăim vremuri neplăcute, iar în ultima perioadă suntem „bombardați” cu vești triste, astfel că programul artistic Fiori e Colori are menirea, ca prin frumusețea sa, să poarte publicul pe un tărâm învăluit de culoare, armonii muzicale și florale și totodată să-l invite să se deconecteze de la realitatea actuală. Cum florile sunt clasate în topul preferințelor în materie de cadouri pe întreg mapamondul, Fiori e Colori reprezintă și el un cadou împachetat în splendoare pentru publicul din sala și pentru publicul din mediul online.
Violetele lui Alessandro Scarlatti – Le violette, crinii lui Giulio Caccini – Amarilli, mia bella, macii lui Gabriel Fauré – Le Papillon et la Fleur, liliacul lui Ernest Chausson – Le temps des lilas, crizantemele lui Sabin Drăgoi – Crizanteme și trandafirii lui George Enescu – Estrene de la Rose, Henry Purcell – Sweater then Roses și multe altele vor alcătui buchetul muzical pe care cele două artiste îl fac cadou publicului oferindu-i totodată și oportunitatea unică de a intra în contact direct cu frumusețea și splendorile literaturii muzicale dedicate florilor.
Fiind o adevărată invitație la visare și la încântare, programul muzical conține 22 de cântece și arii pe teme florale, toate aceste partituri fiind rearanjate, pentru formula de duo voce și harpă, de către soprana Rodica Vică și harpista Maria Bîldea. De asemenea, repertoriul concertului este unul multi-lingvistic, fiind cântat în română și mai multe limbi străine.
Despre artiști
Rodica Vică este solist invitat al multor opere și filarmonici atât din România cât și din străinătate fiind considerată una dintre cele mai interesante voci ale generației sale. Soprana debutează pe scena Operei bucureștene în 2010, urmând mai apoi să colaboreze permanent cu această instituție, interpretând roluri principale în operele Flautul fermecat (Regina Nopții) și Don Giovanni (Donna Anna) de W. A. Mozart, Rita de G. Donizetti, Rosina din Bărbierul din Sevilla de G.Rossini, Alcina de G. Fr. Haendel, etc.
Rodica Vică este câștigatoarea a numeroase premii la concursuri naționale si internaționale: Premiul I la Concursul Internaţional de muzicabarocă „La Stravaganza” Cluj- Napoca, Premiul II la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Buna Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreţi, ș.a. Activitatea artistică actuală a sopranei Rodica Vică include premiera mondială a oratoriului Strigoii de George Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin la Konzerthaus Berlin sub conducerea muzicală a lui Gabriel Bebeșelea, Gala OTP Bank la Sala Bela Bartók- Müpa Budapesta, Canto Barocco la Teatro La Fenice, Gloria de Antonio Vivaldi alături de Accademia Bizantina condusă de Ottavio Dantone în deschiderea Festivalului Baroc Varazdin, La Lumiere Comique la Festivalul de Muzică Veche de la Budapesta și BaRockIN’ Transylvania cu orchestra Musica Ricercata, Matthäus Passion de J.S. Bach sub conducerea dirijorală a lui Cristian Măcelaru la Ateneul Român, Poemes pour mi de Olivier Messiaen alături de Filarmonica Transilvania sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal, concert în cadrul Lunii Oedip la Londra, serată inclusă în evenimentele premergătoare premierei operei enesciene la Royal Opera House Covent Garden.
De asemenea, angajamentele recente și viitoare includ debutul în Violetta Valery din La Traviata de Giuseppe Verdi, un turneu internațional inovator JAZZT Vivaldi, participarea deosebită la Festivalul internațional George Enescu, turneul internațional cameral menit să celebreze genialitatea compozitorilor români “Romanian Music Journey”, participarea deosebită în opera barocă “Indiile galante” în regia lui Andrei Șerban, lansarea producției “only ONE Diva allowed” în cadrul festivalului Kultursommer Wien ș.a.
Discografia Rodicăi Vică include două CD-uri, primul produs de casa de discuri Capriccio cu înregistrarea absolută a oratoriului Strigoii de George Enescu (The Ghosts) și al doilea, Stars in the Sky lansat la sfârșitul anului 2018 la Musikverein Vienna- un proiect multicultural și unic care cuprinde o colecție de cântece de leagăn din întreaga lume, alături de celebra țiteristă Barbara Laister- Ebner, solista Concertului de Anul Nou de la Viena din 2018. www.rodicavica.com
Maria Bîldea s-a născut în București și a început să studieze harpa la 8 ani, la Liceul de Muzică George Enescu. La 12 ani susținea deja primul recital iar la 18 ani a susținut primul concert ca solistă la Ateneul Român.
După absolvirea Academiei de Muzică din București, în 1986, a obținut postul de prim harpist la Orchestra Simfonică de Stat din Ploiești.
În 1988 a fost invitată în Grecia de Orchestra de Stat Thessaloniki. A fost membră a orchestrei din Salonic până în 1990 după care a plecat la Atena, invitată de către Manos Hatzidakis, și angajată la Orchestra of Colours.
Din 1993 este și prim harpist la National Symphony Orchestra of the Hellenic Radio and Television. Maria Bîldea a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Thessaloniki State Odeion (Conservatorul din Salonic), iar în 1992 la Athenaum Odeion (Conservatorul din Atena).
A concertat cu cele mai mari orchestre din Romania și din Grecia, a susținut recitaluri și master classes în România, Serbia și Franța, Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Spania, Cipru, Slovenia și în Grecia, la siturile arheologice din Atena.
De-a lungul carierei a colaborat cu Sir Neville Marriner, Michel Plasson, Vangelis, Horia Andreescu. A interpretat muzica de Eleni Karaindrou pentru filmul „Dust in time”, împreună cu soțul său, violonistul Sergiu Nastasa și „Alexander” (regizor Oliver Stone, muzica de Vangelis).
A fondat și cvartetul „Aeolian Harps” și este membru fondator al “KYKLOS ENSEMBLE”. Participă în orchestra “Armonia Atenea” , interpretând la harpe istorice, înregistrând recent L.v.Beethoven “Die Geschöpfe des Prometheus” cu Decca. Mai multe informații pe www.harpadepoveste.ro/maria-bildea/