Sari la conținut

O iniţiativă foarte bună vine din partea zărneştenilor, care pun la punct o asocierea între oraşul Zărneşti  şi Consiliul Judeţean Braşov pentru accesarea de fonduri europene.  

„Având în vedere că zona Plaiul Foii este declarată zonă rurală, în ideea de a putea accesa fonduri europene, în săptămânile următoare voi face lobby ca oraşul Zărneşti, în asociere cu Consiliul Judeţean, mai exact cu Asociaţia pentru  Promovarea şi Dezvoltarea  Turismului,  să acceseze un program european prin care putem obţine 200.000 de euro, pentru construirea unui centru de informare turistică, pentru editarea de materiale de promovare a zonei, deoarece Zărneştiul suferă la acest capitol“, a anunţat consilierului judeţean liberal Claudiu Cornea.
Reprezentantul PNL spu-ne că materialele de promovare vor conţine atât traseele turistice, cât şi obiectivele de interes turistic şi monumentele din zonă, precum şi informaţii utile privind căile de acces în Zărneşti sau posibilităţile de contactare a salvamontiştilor, în caz de necesitate: „Împreună cu Consiliul Judeţean şi Asociaţia Promovarea Turismului, condusă de preşedintele  acestei instituţii, Christian Macedonschi, avem în discuţie accesarea de fonduri  şi pentru alte obiective din Zărneşti“.
Mai mult, Claudiu Cornea spune că deja a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu,  în vederea includerii Zărneştiului în traseul turistic „Turul Ţării Bârsei“, cu autocarul supraetajat al Consiliului Judeţean.
„Acest autobuz va poposi la intrarea în zona turistică Plaiul Foii, unde va fi amenajată o staţie turistică, cu un program orar foarte bine stabilit, iar centrul de informare pe care îl vom realiza  cu fonduri nerambursabile va fi chiar în respectiva staţie, astfel încât turiştii care vor vizita judeţul Braşov vor putea beneficia de un autobuz modern, cu care se poate realiza un circuit la fel ca în ţările unde turismul a devenit o adevărată industrie şi este un puternic motor de dezvoltare a economiei. Va fi, practic, o deschidere pentru cei care vor vizita Zărneştiul, cu un acces mai facil pentru a vizita zona Plaiul Foii şi obiectivele de interes turistic“, a concluzionat Cornea.

Comentarii

Ultimă oră