Membrii noului Guvern al Republicii Moldova, condus de premierul Pavel Filip, au depus jurământul, în cursul nopţii de miercuri spre joi, la sediul Preşedinţiei. Informaţia a fost dezvăluită de Serviciul de presă al Preşedinţiei Republicii Moldova.
Jurământul a fost depus în faţa preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, pe fondul protestelor violente de la Parlament. „Aş vrea să încep prin a transmite tuturor cetăţenilor Republicii Moldova un apel la calm, spre evitarea violenţelor, care nu vor folosi nimănui. Este important să rămânem în spaţiul legal, indiferent de poziţiile politice pe care le avem. Îmi exprim speranţa că acest guvern, format după o lungă perioadă de instabilitate politică şi condiţii de interimat al Executivului, va şti să administreze cu competenţă şi pricepere situaţia dificilă în care se găseşte la ora actuală Republica Moldova”, a declarat Timofti în faţa membrilor Guvernului condus de premierul Pavel Filip.
„Este vorba, în primul rând, de stabilizarea situaţiei economice şi financiare, care să permită efectuarea plăţilor sociale în regim normal. În acest sens se impune reluarea neîntârziată a dialogului cu partenerii de dezvoltare, inclusiv cu instituţiile financiare internaţionale. De modul în care se va acţiona în perioada imediat următoare va depinde credibilitatea pe plan intern şi internaţional a acestui Cabinet de miniştri. Susţinerea populară este un element obligatoriu pentru succesul politicilor guvernamentale”, a adăugat Timofti.
Tot aseară, protestatarii adunaţi la Chişinău au luat cu asalt intrarea principală a Legislativului, după ce parlamentarii au dat votul de încredere unui Guvern proeuropean. Ei au fost opriţi să intre mai departe în Parlament de către forţele antirevoltă ale poliţiei. Şapte poliţişti şi trei persoane au primit îngrijiri pentru răni la nivelul capului, inclusiv fostul şef de stat Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, şi liderul platformei Dreptate şi Adevăr (DA) Chiril Motpan.
Sursa www.mediafax.ro.