Sari la conținut

Atacantul Mugurel Buga promite un retur mai bun şi trage tare la antrenamente în cantonamentul din Antalya pentru a prinde un loc de titular.

Buga admite că acesta este cel mai dur cantonament din întreaga sa carieră. Minim două antrenamente pe zi şi jocuri de verificare din trei în trei zile, acesta este “regimul” stegarilor în Antalya. Nimeni nu se plânge însă de oboseală! Debutul sezonului bate la uşă!
Gânduri mari pentru retur. În prima parte a campionatului, Pele Buga a înscris doar de două ori. Atacantul galben-negrilor este convins că altfel va fi situaţia în retur. „Este cel mai lung cantonament din cariera mea. Cea mai lungă perioadă în care am stat până acum într-un cantonament a fost de două săptămâni. Este greu, dar trebuie să trecem peste acest stagiu. Dacă este nevoie, stăm şi două luni în cantonament, dacă ne va prinde bine în campionat. În tur am marcat doar două goluri în campionat, însă am ratat pregătirea de vară şi acest lucru a contat foarte mult. Ştiu că este mult prea puţin, însă acum, cu o pregătire bună, sper să înscriu mai multe goluri” spune Buga.
„Pele” nu se sperie… Mugurel Buga nu este speriat de concurenţa din atacul stegarilor. “Este concurenţă acerbă în atac, dar acest lucru este benefic pentru echipă, pentru că va creşte valoarea echipei. Trag tare la antrenamente şi sper să-l conving pe antrenor că merit un loc de titular. Ştiu că în ţară nu sunt condiţii pentru pregătire, astfel că ar fi bine să se amâne startul returului. Fotbalul este un spectacol şi nu este normal să jucăm pe terenuri impracticabile” este de părere “Pele”.
Cu gândul la Pandurii. Până la debutul returului, mai sunt aproximativ trei săptămâni. Din cantonamentul din Antalya, gândul stegarilor zboară la primul joc, cu Pandurii Târgu Jiu, de pe teren propriu. “Nu putem spune că avem un complex în meciurile cu Pandurii, chiar dacă ne-au bătut şi în campionat şi ne-au eliminat din Cupa României. Am avut mult ghinion în acele meciuri, pe care le-am pierdut pe mâna noastră. Sunt sigur că acum îi batem şi vom avea un start bun de campionat. Suntem pe un drum bun şi acest lucru s-a văzut şi în meciurile de pregătire. Victoriile aduc victorii şi când câştigi ai mai multă încredere în tine şi în forţa echipei. Fanii să aibă încredere în noi şi să ne susţină, pentru că avem mare nevoie de ei la fiecare joc.” este de părere Buga.
Se face antrenor? Mugurel Buga spune că mai are de arătat multe pe terenul de joc, dar când va atârna ghetele în cui, ar îmbrăţişa cariera de antrenor.
„Nu ştiu nimic despre o ofertă de la Târgu Mureş. Eu sunt sub contract cu FC Braşov şi nu am vorbit cu nimeni despre un transfer al meu şi nu mă interesează acest lucru. Mă simt bine şi încă mai am plăcerea de a juca fotbal. Nu mă gândesc la retragere şi cred că mai pot juca la un nivel înalt. După ce mă voi retrage, mă gândesc să mă apuc de antrenorat. Vreau să rămân în lumea fotbalului, pentru că doar asta ştiu să fac“, a concluzionat Mugurel Buga.
Zi de pauză în Turcia. După programul extrem de solicitant din ultima săptămână, cu meciuri şi antrenamente zilnice,  antrenorul Marius Şumudică a decis să le acorde ziua de luni liberă jucătorilor. Marţi, galben-negrii vor avea programate două şedinţe la baza sportivă Papillon Sports Center. Miercuri, 8 februarie, FC Braşov va disputa un meci amical cu  FC Slovacko, din Cehia. (M.B.)

Comentarii

Ultimă oră