În intervalul 02– 04 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au acționat pe raza localităților Cheia, Moieciu de Sus, Făgăraș și Tărlungeni, în baza competențelor legale ce le revin privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și drepturile de autor conexe.
Cu această ocazie, au fost verificați un număr de 42 agenți economici având obiect de activitate în domeniul comerțului, turismului și alimentației publice și s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 41.000 lei.
Totodată, a fost dispusă măsura complementară a confiscării sumei de 1.233 lei.
De asemenea, se continuă verificările față de un agent economic, existând suspiciuni cu privire la săvârșirea de către reprezentanții legali ai acestuia a infracțiunii de evaziune fiscală, constând în neînregistrarea de venituri provenind din comercializarea mărfurilor.
Comentarii