Numărul de locuinţe din clădirile rezidenţiale autorizate a fost, în primele şapte luni ale acestui an, de peste 3.000, în creştere cu 8,4 procente faţă de perioada similară a aului trecut.
Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Braşov, în întregul judeţ au fost eliberate circa 480 de autorizaţii de construire, mai mult cu 68% faţă de perioada similară din 2016.
Cele mai multe autorizaţii de construire au fost eliberate în perioada amintită de Consiliile Locale ale Municipiului Braşov și ale Comunelor Cristian, Tărlungeni, Bod și Hărman.
Numai în luna iulie, în judeţ, au fost eliberate 60 de autorizaţii pentru clădiri care ar urma să cuprindă aproape 400 de apartamente.
Suprafaţa medie utilă a unei locuinţe din clădiri rezidenţiale pentru care s-a eliberat autorizaţie a crescut la 103 mp în iulie 2017.