Asociația Beard Brothers Brașov a organizat sâmbătă, 12 mai 2018, în zona Promenada de Sub Tâmpa, crosul caritabil – The Beard Run Brașov, singurul cros pe trepte din Transilvania, care s-a aflat la prima ediție în Brașov.
Competiția sportivă a adus trasee diferențiate, pentru profesioniști, amatori, copii cu vârsta până la 7 ani și copii peste 7 ani, aducând împreună 102 participanți la toate categoriile.
Fondurile strânse din taxele de înscriere și donațiile de la fața locului sunt de aproximativ 3400 de lei și vor fi folosite pentru achiziționarea de rechizite necesare dezvoltării abilităților motrice ale copiilor și tinerilor cu dizabilități din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet.
Au ajutat în promovarea crosului cei care s-au alăturat ca ambasadori ai evenimentului: Mugur Tureschi (owner Croitoria de cafea), Nicoleta Trifu (alergător montan), Roberto Gliga (atacant al echipei de hochei Corona Brașov Wolves), Mircea Sorin (director al Școlii Gimnaziale Prejmer), Mircea Hordârnău (blogger, jurnalist), Adina Săniuță (owner Lebuchenhaus București, alergătoare), Vlad Popelcă (brand ambassador), Dragoș Dăncescu (antrenor Karate Brașov), Berti Barbera (muzician și jucător de rugby la GFP București).
Beard Brothers este cel mai neconvențional ONG din România, înființat în 2013 în Cluj-Napoca. Are drept scop principal lupta împortiva discriminării de orice fel. În cei patru ani de activitate, asociația a reușit să ducă la bun sfârșit peste 10 campanii mari și multe alte campanii satelit, devenind astfel una dintre cele mai active asociații clujene și nu numai. Acum, Beard Brothers s-a extins și în Brașov unde își propune să schimbăm mentalități și să facă lucruri bune.