Sari la conținut

Petrom a dat „lovitura“ în anul financiar care a trecut

petrom-a-dat-lovitura-in-anul-financiar-care-a-trecut

Compania Petrom a înregistrat anul trecut un profit record, de 3,946 miliarde lei (885,5 milioane euro), în creştere cu 5%, iar vânzările au urcat cu 16%, la un nou maxim, de 26,258 miliarde lei (5,892 miliarde euro), în principal datorită evoluţiei pozitive a preţurilor produselor petroliere, deşi cantităţile comercializate au fost mai mici.
În precedentul exerciţiu financiar, Petrom a consemnat un profit net de 3,759 miliarde lei şi vânzări de 22,614 miliarde lei.
„După o perioadă recentă caracterizată prin preţuri volatile ale ţiţeiului şi incertitudine macroeconomică, 2012 a fost un an de relativă stabilitate, cu performanţă operaţională şi financiară foarte bună pentru Petrom. Acesta a fost rezultatul investiţiilor semnificative efectuate în activităţile noastre principale în anii precedenţi şi al accentului pus pe excelenţă operaţională. În activitatea operaţională, am compensat în mare măsură declinul natural al producţiei de hidrocarburi şi am urmărit oportunităţile de explorare, am demarat exploatarea comercială a centralei electrice de la Brazi şi am realizat îmbunătăţiri progresive ale structurii mixului nostru de produse din rafinare" , a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în raportul de prezentare a rezultatelor înregistrate anul trecut.
Investiţiile Petrom au urcat anul trecut cu 3%, la 4,93 miliarde lei (1,1 miliarde euro), de la 4,803 miliarde lei în 2011.  
Ea a menţionat că estimările preliminare ca urmare a forării primei sonde de explorare offshore la mare adâncime, în parteneriat cu ExxonMobil, la începutul anului 2012, indică o descoperire de gaze.

Comentarii

Ultimă oră