Ideea i-a venit unui consilier local al UDMR care crede că Vankay va fi foarte mulţumit dacă, pe lângă daunele materiale pe care le cere omul să i se acorde şi daune morale, că, nu-i aşa, le merită, îşi apară cauza cu consecvenţă şi chiar cu preţul unor molestări aplicate de poliţiştii şi jandarmii aţâţaţi de Georgică.
Astfel, consilierul UDMR va propune azi, în Consiliul Local, ca podul de la Dârste, ridicat ilegal peste pamântul protestatarului, să se numească podul „Ladislau Vankay”. O idee excelentă pe care se pare că mulţi consilieri locali o agreează. Cică şi „Supremul”, care va tăia panglica de „botez” şi va instala el însuşi plăcuţa cu denumirea podului. Cu o condiţie, plăcuţa să nu fie bilingvă, să fie portocalie şi să fie pusă sub pod, nu deasupra.