Peste 200 de pompieri din Sibiu, Alba şi Vâlcea continuă, luni, operaţiunile pentru stingerea incendiilor produse în zona montană aflată la graniţa dintre cele trei judeţe, numită Transalpina. Focarele sunt întreţinute de vântul care a bătut cu peste 70 de kilometri la oră pe toată durata nopţii, informează Mediafax. Incendiile nu sunt lichidate şi se lucrează în continuare pentru stingerea lor. Nu mai există flăcări, dar există în continuare multe cioturi care încă fumegă şi fiecare trebuie luat şi stins, spun reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în apropierea Vârfului Tâmpa din Munţii Obârşia Lotrului, la graniţa dintre judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea. În timpul nopţii de sâmbătă spre duminică, alte două incendii au izbucnit în zona montană, unul dintre ele fiind în zona Vârful ui Petru, judeţul Alba, iar cel de-al doilea în zona Vârful Buceciu din Munţii Lotrului, judeţul Sibiu. Duminică s-a constatat că peste 60 de hectare de vegetaţie, gol alpin şi pădure de conifere au fost afectate de incendii. (A.M.)