Sari la conținut

Copiii au început şcoala. Şi cei din Braşov. Aceştia din urmă nu vor păpa însă corn şi lapte că nu le dă nenea primaru’ Scripcaru, adică Georgică care este. Cacofonia nu ne aparţine! De ce nu le dă nenea primaru’ corn şi lapte?
Ia să vedem, ce zice? Păi nenea ăsta ne povesteşte o povestioară mincinoasă foarte, în care ne abureşte că nu-i dă Consiliul Judeţean bani să le cumpere picilor ce trebuie. Da copiii, să ştiţi că nenea ăsta minte! Voi să nu faceţi ca el, că vă creşte nasul mare, ca al lui şi aşa vă rămâne! De ce minte? Aşa minte el, mereu. Că bani are, cu toptanul, fiindcă “ tăticul” lui, Boculeţul, îi  dă la greu. Deşi şi Boculeţul minte că nu are bani. Nu are pentru noi, ăştia de rând, care plătim taxe şi impozite la greu ca să se îngraşe ei, ca ştiţi voi cine. Dacă nu eşti portocaliu, nu pupi bani, nu pupi nimic! Aşa că, dragi copii, dacă vreţi să păpaţi corn şi lapte, luaţi-vă de mânuţe, frumos, faceţi rândul, ca la şcoală, şi mergeţi la nenea Georgică, sub ferestrele Primăriei să-i cântaţi cântecelul acela, îl ştiţi: “Micinosul, roade osul! Mincinosul, roade osul!”

Comentarii

Ultimă oră