Nişte ciumpalaci care adună zvonuri diverse de prin târg ne-au luminat asupra unei chestiuni care ni se părea cel puţin bizară: de ce, de o bună bucată de vreme încoace, Georgică, cel avid să apară în neştire pe sticlă şi în presa locală nu mai deschide uşa presei. Las’ că la rttetei şi monitorei nu se pune că ăştia primesc literele în plic, deci nici nu mai trebuie să vină cu caietul de dictare la Supremul lor! Iar cu ăilalţi, cărcotaşi şi băgareţi, care tot vor să afle chestii, nici nu are de ce să mai vorbească, tu-le mama lor de jegoşi! Dar nu e numai asta. Cică Georgică stă mai mult pe la Bucureşti, la Guvern, doar, doar o prinde nişte ciolane de se împart acum pe la secretaritele de stat ale diverselor ministere şi aşa să îşi mulţumească şi el oamenii care au muncit ca orbeţii în campanie. Uite, cică, pentru Chricheş, vrea un post de secretar de stat la Minsiterul Culturii, că omul e numai potrivit acolo fiindcă e specialist în artă de cartier iar pentru Kraila, la Ministerul Educaţiei, unde ar putea presta cu succes la realizarea de programe educative adevărate, că doar are epoleţii în sânge, să trăiţi! Da’ ciolanul e prea sus aşa că Georgică nu va putea scăpa de ei cum de altfel se spune tot mai des că ar fi vrut!