Sari la conținut

Primăria oraşului Râşnov continuă investiţiile în Valea Cărbunării. La mijlocul lunii viitoare va fi dată în folosinţă o instalaţie modernă de transport pe cablu şi o clădire care găzduieşte vestiarele sportivilor şi un cabinet medical. Cei de la Râşnov au în proiect realizarea unei instalaţii de nocturnă, a unui lift interior pentru trambulina de K90 şi a unei pârtii de schi alpin. Primarul Adrian Veştea este convins că anul viitor în luna august toată baza din Valea Cărbunării va fi gata pentru FOTE. „La ora actuală suntem gata în proporţie de 45%. Sunt însă convins că dacă vom avea banii necesari, investiţia din Valea Cărbunării se va finaliza în luna august a anului viitor”, a spus Adrian Veştea. Pentru că cei de la Buşteni nu au făcut nimic cu baza de schi fond, cei din comitetul de organizare al Festivalului Tineretului European din 2013 au hotărât ca probele de schi fond să se desfăşoare pe baza de la Râşnov.
Inspecţie FOTE. În acest weekend o comisie de monitorizare pentru Festivalul Tineretului Olimpic European din 2013 va inspecta stadiul în care se află bazele din România. Chiar dacă există şi câteva probleme, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon este convins că FOTE se va organiza la noi în ţară. În altă ordine de idei, Federaţia Română de Schi Biatlon va organiza în februarie Campionatul Balcanic la schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile şi snowboard. (R.T.)

Comentarii

Ultimă oră