Sari la conținut

Premierul României va dejuna cu preşedintele Franţei

premierul-romaniei-va-dejuna-cu-presedintele-frantei

Premierul Dacian Cioloş va efectua o vizită în Franţa, pe 20 şi 21 ianuarie, unde va avea un dejun de lucru cu preşedintele Francois Hollande, cu premierul Manuel Valls, dar şi întâlniri cu preşedintele Senatului, cu preşedintele Adunării Naţionale, cu studenţi români şi oameni de afaceri francezi.

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, el adăugând totodată că vizita este una "complexă" şi de aceea nu s-au finalizat toate detaliile. „Va fi o vizită de două zile, se pleacă pe 20(ianuarie-n.r.) în cursul dimineţii, cu un avion de linie, şi vor fi mai mulţi miniştri care pleacă. Deocamdată, alături de premier vor fi ministrul Economiei, vicepremierul Costin Borc, ministrul Afacerilor Externe (Lazăr Comânescu-n.r.), iar dacă se clarifică şi celelalte elemente ale vizitei, vor mai veni şi miniştrii Culturii, Apărării şi Internelor”, a spus acesta. „Va fi un dejun de lucru, cu preşedintele Francois Hollande, la care va participa evident şi premierul Manuel Valls. Vor fi întâlniri apoi cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone, de asemenea, o întâlnire cu comunitatea românească la sediul ambasadei (Ambasada României la Paris-n.r.), apoi o întâlnire cu studenţii români, la Science Po, unde va susţine şi o alocuţiune. În a doua zi a vizitei vor fi câteva întâlniri cu şefi de întreprinderi franceze. Va avea o dimensiune economică importantă această vizită”, a spus Dan Suciu. Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră