Sari la conținut
prima-infrangere-in-fata-campioanei-

Corona Brașov a fost învinsă astăzi, cu scorul de 33-22, de CSM București, într-o partidă contând pentru etapa a cincea a Ligii Florilor.

În prima repriză, elevele lui Costică Buceschi au intrat greu în ritm și au reușit să înscrie abia în minutul 7.25, înscriind apoi de trei ori consecutiv și reducând diferența de pe tabelă, până în minutul 10, la doar un gol (4-3).

În a doua repriză, brașovencele au reușit să deschidă scorul încă din secunda 30 și au înscris mai mult decât în prima parte a jocului. Cu toate astea, campioanele României nu au ratat aproape nici o lovitură, reușind să se distanțeze chiar și la o diferență de 11 goluri pe tabelă.

Pentru Corona, cele mai multe goluri au fost înscrise de Buceschi, care a marcat de 8 ori, Chiricuta, cu 6 reușite, și Neagu, care a învins-o pe Paula Ungureanu de 4 ori.

Astfel, Corona Brașov a suferit prima înfrângere din acest sezon, pe teren propriu, în fața tribunelor pline de oameni.

În etapa următoare, programată la finalul acestei luni, brașovencele vor întâlni, în deplasare, echipa Danubius Galați.

Comentarii

Ultimă oră