Sari la conținut
prima-zi-lucratoare-primul-imprumut

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute în ianuarie 4,56 miliarde de lei, în creştere cu 27,5% faţă de nivelul de 3,58 miliarde lei din prima lună a acestui an, prima ieşire pe piaţa financiară internă a Statului fiind programată pentru data de 4 ianuarie. Pe lângă suma de 4,2 miliarde de lei prevăzută în prospectul de împrumut pentru licitaţiile principale, Trezoreria vrea să atragă şi suma de 360 de milioane lei în cadrul licitaţiilor suplimentare, în care condiţiile de vânzare ale obligaţiunilor sunt cele stabilite în cadrul sesiunilor de referinţă.

Prima licitaţie de anul următor este programată pentru 4 ianuarie, când Finanţele vor să atragă 600 milioane lei prin vânzarea de obligaţiuni scadente în ianuarie 2018. Sesiunea suplimentară pentru această licitaţie este programată în ziua următoare şi vizează suma de 90 milioane lei. Potrivit prospectului de împrumut publicat de Ministerul de Finanţe, Statul vrea să vândă în ianuarie certificate de trezorerie în valoare de 1,8 miliarde lei, urmând ca planul de finanţare să fie completat prin redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni cu maturităţi iniţiale între 3 şi 15 ani. Sursa mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră