Sari la conținut

Primăria Brașov își continuă inițiativele destinate dezvoltării transportului cu biciclete în oraș

Sursă foto: Primăria Brașov

Primăria Brașov a demarat procedurile de achiziție pentru realizarea a două noi piste pentru biciclete, care vor completa rețeaua Calea Verde a orașului. Obiectivul municipalității este ca, în următorii ani, fiecare locuitor al Brașovului să aibă acces la o pistă de biciclete la cel mult 250 de metri de locuință.

Primăria își continuă investițiile în mobilitatea verde prin dezvoltarea infrastructurii pentru mijloacele de transport ecologice, fie că este vorba despre transportul în comun, cel cu biciclete sau pietonal. În ceea ce privește transportul cu bicicleta, scopul este de a asigura o rețea extinsă de piste velo, atât în proximitatea locuințelor, cât și a locurilor de muncă.

Pe lângă proiectul de anvergură, Calea Verde, municipalitatea lucrează la extinderea rețelei velo pentru a conecta principalele cartiere cu această axă principală. Recent, au fost lansate procedurile pentru două noi piste: una va lega cartierul Valea Cetății de centrul civic, iar cealaltă va conecta zona Făget de b-dul Griviței și str. Mihai Viteazu, până la intersecția de la Ceasu’ Rău.

„Continuăm dezvoltarea infrastructurii pentru transporturile ecologice. Am lansat procedurile pentru realizarea celor două piste care vor transforma mobilitatea în Brașov, conectând Valea Cetății și Făget cu centrul civic și completând rețeaua Calea Verde. De asemenea, lucrăm la documentația necesară pentru finanțarea proiectului prin diverse programe, astfel încât să atingem obiectivele stabilite în Masterplanul velo”, a declarat primarul Allen Coliban.

  1. Traseu Răcădău – Mall AFI
    Proiectul prevede construirea unui traseu destinat traficului pietonal și ciclist care va conecta zona pietonală Răcădău, Parcul Trandafirilor, Magnolia Shopping Center, AFI Brașov, Centrul Civic și Calea București. De asemenea, traseul va face legătura cu traseul II (Valea Cetății – terminal RAT Poienelor) și cu centrul istoric, prin conexiunea cu pista existentă dintre Centrul Civic și Livada Poștei.
    Traseul are o lungime totală de 4,4 km și este structurat în trei tronsoane:
  • Tronson I: Pietonal Răcădău – str. Mureșului;
  • Tronson II: str. Carpaților – Calea București;
  • Tronson III: zona AFI Brașov – Centrul Civic.
    Valoarea lucrărilor: 6.977.140,27 lei + TVA.
  1. Traseu Făget – Griviței – Mihai Viteazul
    Traseul Făget – Griviței – Mihai Viteazul a fost analizat prin două scenarii, fiind ales cel de pe str. Vulcan, deoarece oferă o legătură mai eficientă între Bd. 13 Decembrie și Griviței, evitând aglomerarea intersecțiilor majore. Traseul va avea aproximativ 1,5 km și va conecta pista de pe Bd. Gării (Calea Verde/Traseul 1) cu cea aflată în proiectare pe str. Mihai Viteazul. Va fi realizat prin transformarea unor străzi în sens unic și ocuparea unei benzi de circulație pentru pista de biciclete.
    Valoarea lucrărilor: 2.573.895,43 lei + TVA.

Stadiul proiectelor avansate:

Calea Verde: Un proiect major cu o lungime de aproximativ 42 km, conectând principalele puncte de interes din Brașov prin trasee pietonale, piste pentru biciclete și benzi dedicate transportului public. Include mai multe tronsoane, precum:

  • Tronsonul 1: Calea București – Saturn;
  • Tronsonul 2: Bd. Saturn – intersecția Gemenii;
  • Tronsonul 3: Bd. Alexandru Vlahuță – intersecția ITC;
  • Tronsonul 4: Bd. 15 Noiembrie – Bd. Eroilor;
  • Tronsonul 5: Str. Lungă – Str. De Mijloc;
  • Tronsonul 6: Calea Făgărașului – Str. Institutului.

Proiectul include și extinderi către Zona Metropolitană, precum:

  • Str. Hărmanului – extindere spre Hărman;
  • Str. 13 Decembrie – extindere spre Cartierul Coresi și Sânpetru.

Prima etapă a proiectului, unde situația juridică este clară, va fi finanțată prin POR.

Alte proiecte în desfășurare:

  • Traseul 1 (terminal Poienelor – Crinului – Bd. Victoriei – Centrul Civic) este aproape de începerea lucrărilor.
  • Traseul 2 (Valea Cetății – terminal Poienelor) așteaptă actualizarea devizului de la proiectant.
  • Traseul Prefectură – Pietrele lui Solomon este în faza de obținere a avizelor pentru lucrări.
  • Traseul Bartolomeu Nord – Onix – Ceasu' Rău este în etapa de elaborare a studiului de fezabilitate.
  • Traseul Inelul Centrul Civic și ramificația str. Griviței până la Stadionul Tineretului sunt în faza de obținere a avizelor.
  • Traseul 7 (Al. I. Cuza – Avram Iancu și Sub Tâmpa – Magazinul Star) se află în faza de studiu de fezabilitate.

Comentarii

Ultimă oră