Sari la conținut

Primii angajaţi care vor fi disponibilizaţi de la fabrica Nokia din comuna clujeană Jucu au fost anunţaţi, azi dimineaţă, despre acest lucru, câteva zeci de persoane aflând astfel că nu li se prelungesc, de la 1 noiembrie, contractele încheiate pe perioadă determinată. Câteva zeci de angajaţi de la Nokia care aveau contracte pe perioadă determinată au fost anunţaţi, duminică, de faptul că sunt disponibilizaţi de la 1 noiembrie. Ei aveau contracte pe perioadă determinată, iar aceste contracte nu li se mai prelungesc după 1 noiembrie. Aceşti angajaţi nu vor intra în programul de acordare a plăţilor compensatorii, care se negociază de sindicate şi conducerea Consiliului Judeţean Cluj cu conducerea Nokia. Un angajat al Nokia a declarat pentru Mediafax că la 50 de muncitori care au ieşit, duminică dimineaţă, din schimb li s-a cerut să predea cheile de la dulapuri, halatele şi au fost anunţaţi că nu mai trebuie să vină la lucru. Angajaţii au mai fost anunţaţi că vor primi încă două luni salariu, în baza unui act adiţional. Potrivit sursei citate, angajaţii Nokia au fost anunţaţi că toţi "externii" vor fi disponibilizaţi până în 1 noiembrie.

Comentarii

Ultimă oră