Liderii PNL şi PDL Braşov, Aristotel Căncescu, respectiv George Scripcaru, au anunţat că au început negocierile în privinţa modului cum vor colabora în plan local.
S-au stabilit câte şapte membri din fiecare partid pentru a purta discuţii bilaterale, negocierile urmând să pornească de la municipiul reşedinţă până la nivelul fiecărei localităţi, astfel încât colaborarea şi deciziile să fie coordonate de cele două părţi.
Preşedintele PDL Braşov, George Scripcaru, a precizat că „vom inventaria fiecare situaţie în plan local şi care sunt deciziile ce vor fi luate, probabil în următoarea săptămână, după ce vom face această evaluare. Vom continua şi cu proiecte comune în plan judeţean, zonal, municipal, pentru a le pune în practică împreună. Avem un parcurs stabilit la nivel central, de cele două partide, şi noi trebuie să ne încadrăm la nivelul judeţului Braşov, pentru formarea unui pol puternic de centru-dreapta”.
La rândul lui, Căncescu a declarat că „am făcut o trecere în revistă a oraşelor unde nu avem probleme, pentru că avem monopol politic aproape în toate oraşele. PNL are majoritate la Râşnov, la Făgăraş, PDL la Săcele, Rupea sau Victoria. Ori ei sunt foarte puternici, ori noi suntem foarte puternici”.