Sari la conținut
primul-pas-spre-finala

Hocheiştii de la Corona Braşov au început ieri asaltul pentru titlul naţional. În primul meci din semifinale, Corona s-a chinuit cu Steaua Rangers Bucureşti şi s-a impus după loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal 2-2 (2-2, 0-0, 0-0), punctele braşovenilor fiind reuşite de fundaşul Kevin Wehrs. Pentru Steaua Rangers au punctat Pascaru şi Berdilă. Cum nici în repriza de prelungiri nu s-a marcat, câştigătoarea a fost decisă la lovituri de departajare. Patrick Polc a fost imbatabil iar Bonar şi Wehrs l-au învins pe Catrinoi şi au adus primul punct din semifinale pentru Corona. Meciul doi al semifinalei va avea loc astăzi de la orele 19.00, tot pe Patinoarul Olimpic din Braşov. „Am câştigat cu puţin noroc şi asta contează până la urmă. A fost cel mai slab meci al nostru din acest sezon. Ne aşteptam să fie un meci greu deoarece venim după o perioadă fără meciuri. Sunt 100% convins că meciul doi va fi cu totul altceva şi cred că avem prima şansă la calificare”, a declarat la final antrenorul braşovenilor, suedezul Greg Linsqvist. În cea de-a doua semifinală se vor întâlni SC Miercurea Ciuc şi CSS Miercurea Ciuc, primul joc urmând să se dispute după finala Ligii Mol, competiţie în care Sport Club este angrenată.

Comentarii

Ultimă oră