Grădina Zoologică Brașov a anunțat pe 24 august nașterea primului pui de zebră, în captivitate.
În urmă cu câteva săptămâni s-a produs un adevărat miracol la Brașov. S-a născut un pui sănătos de zebră Grant (Equus quagga boehmi), primul născut la Grădina Zoologică Brașov.
Oficialii au împărtășit cu bucurie această veste, fiind un eveniment de mare importanță pentru conservarea speciilor sălbatice. Aceștia au precizat că atât mama, cât și puiul, se află într-o stare bună. „Puiul este deja activ, manifestând un comportament curajos și curios, învățând să se adapteze noului său mediu”, anunță reprezentanții Grădinii Zoologice Brașov.
Iubitorii de animale îi pot alege un nume
Mama puiului se numește Zelda, și provine din Croația, în timp ce pe tată îl cheamă Siep și vine din Olanda. Aceștia au ajuns la Grădina Zoologică Brașov în 2020, respectiv 2021. Însă, micuțul ce a ajuns abia anul acesta are nevoie de un nume.
„Invităm toți iubitorii de animale să vină și să fie martorii acestui miracol al naturii, să se bucure de prezența acestor animale magnifice și, de asemenea, să devină «nașii» micuței, părintele adoptiv al puiului de zebră având și privilegiul de a-i alege un nume”, a declarat directorul Zoo Brașov, Alin Pânzaru.
Află cum poți să-i alegi numele puiului de zebră, devenind părinte adoptiv.