Sari la conținut

Deşi se dă specialist în sport, că doar tot zice că a absolvit o facultate de profil, pe undeva, nu se ştie exact pe unde, primarele Georgică şi-a cam pierdut condiţia fizică. Nu mai debordează de energie şi tupeu, nu mai bate cu pumnul în masă şi o cam ia des în freză în ultima vreme. Ba cu DNA-ul, care s-a pus pe cercetat cum s-au”congelat” la Braşov vreo 10 milioane de euroi în gheaţa patinoarului olimpic din „Tractorul”, ba cu Curtea de Conturi care, vrea, nu vrea, trebuie să îşi pună „ochelarii” şi să vadă  cum s-au „topit” purcoaie de bani publici în asfaltările fantomă din municipiu şi multe altele. Domn’ primar, eu zic că nu-i a bună! Se pare că se deschide nu doar ţeava lui Voicu ci şi alte ţevuşoare, mai subţirele dar cu debit mare, prin care se vor scurge tot felul de „mizerii”. După cât erai de pleoştit la o recentă emisiune TV, în care ai luat un upercut în barbă care te-a amuţit pe loc, cred că la Braşov matale vei  fi investit şef de...”ţeavă” . E şi ăsta un titlu, nu?

Comentarii

Ultimă oră