Se anunţă un an roditor. Producţia de vin este dublă faţă de cea din 2010. Ne dau vestea zâmbind viticultorii, care spun că de mult n-au mai văzut atâţia ciorchini în vii. De mare ajutor le-a fost şi acest august, din cale afară de călduros. Peste tot în podgorii oamenii se pregătesc de sărbătoare. De ani nu s-a mai făcut aşa recoltă bogată. Temperaturile ridicate au avansat coacerea cu 2-3 săptămâni cam în toată ţara, iar viticultorii sunt gata să culeagă strugurii de masă. Anul acesta producţia medie e în jur de 5-6 mii de kg la hectarul de struguri, spune Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. Automat vorbim şi despre o producţie mai bună de vin. Dacă anul trecut am produs 3,3 milioane de hectolitri, anul acesta vom face o cantitate aproape dublă. Viticultorii îşi freacă mâinile de bucurie întrucât vor miza şi pe exporturi. Străinii au prins gustul vinurilor româneşti şi sunt interesaţi în special de cele seci. Potrivit estimărilor, 10% din producţia de vinuri pleacă la export.