Ritmul construcţiei componentelor infrastructurii Aeroportului Internaţional Braşov este unul bun, în momentul de faţă fiind înregistrat un progres de până la 70% în privinţa lucrărilor executate de asocierea celor două firme, care implementează contractul privind obiectivul de investiţii „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav Etapa a III-a, Proiectare și execuție lucrări de construcții și instalații pentru 9 obiecte.
În baza acestui contract, a cărui execuţie a început în cursul lunii iulie 2021, sunt în diverse stadii de construcţie clădirea energetică, remiza PSI, posturile de control acces, gospodăria de apă, parcarea și drumul de acces între terminal şi DJ 103 C, drumurile tehnologice interioare, precum şi rețelele interioare de utilităţi.
În altă ordine de idei, echipa de implementare a Aeroportului urmează să primească în aceste zile forma finală a studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii Clădiri și Infrastructură Anexe la Aeroportul Internațional Brașov.
Construcţiile şi infrastructura care vor fi proiectate sunt clădirile în care vor funcţiona birouri operaţionale, arhive, garaje pentru autospecialele de deszăpezire, pentru degivror şi echipamentele Friction Tester, magazii de piese şi vestiare, alături de tancul și platforma de alimentare cu combustibil, platforma de sortare a deșeurilor, amenajarea peisagistică şi sistematizarea zonei verzi din vecinătatea Terminalului, sistemul de irigație a suprafețelor înierbate, soluția pentru colectarea separată a scurgerii lichidului de degivrare și antigivrare, precum şi staţiile de încărcare pentru autovehicule electrice.
„În perioada imediat următoare vom aproba studiul de fezabilitate în Comisia Tehnico-Economică a Consiliului Judeţean după care firmele de proiectare vor trece la elaborarea proiectului tehnic pentru clădirile şi infrastructura care vor completa Aeroportul. În privinţa şantierelor deschise pe amplasamentul de la Ghimbav, avem şedinţe săptămânale cu reprezentanţii firmelor, astfel încât să identificăm din timp toate problemele care ar putea interveni în buna desfăşurare a lucrărilor şi să avem soluţiile pregătite”, a explicat directorul executiv Alexandru Anghel.