Sari la conținut

În perioada 31 ianuarie 2014 – 01 noiembrie 2014, Asociația ROSENAU, în parteneriat cu organizaţiile Vida Verde Iberia (Spania) şi Pozitif Gelişim ve Girişim Derneği (Turcia), a implementat proiectul „ACTIVE for the NATURE”, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune – Acţiunea 1.1 Schimburi de tineri. Valoarea totală a finanţării nerambursabile contractate este de 17.413 Euro.

Proiectul a urmărit promovarea educaţiei privind protecţia mediului înconjurător în rândul tinerilor şi implicarea acestora în activităţi în natură, precum şi familiarizarea tinerilor cu specificul activităţilor de eco-voluntariat. Principala activitate a proiectului a constat în organizarea unui schimb de tineri, în perioada 5-11 august 2014, la Râșnov.

Pe parcursul a 7 zile de activități stimulative și interactive, specifice educației non-formale, 24 de tineri cu vârste între 18-25 de ani, din România, Spania şi Turcia, și-au dezvoltat competențele în domeniul abordat de proiect, sub atenta îndrumare a lucrătorilor de tineret (lideri de grup, facilitator) implicați în procesul de învățare al tinerilor. În cadrul schimbului de tineri, participanții au avut ocazia să se familiarizeze cu specificul locului și au interacționat cu comunitatea locală, în special prin intermediul a trei activități: 1. Implicarea într-o acțiune de ecologizare, prin strângerea gunoaielor din zona Râul Mare - Glăjărie (Râșnov), aceasta având drept scop stimularea interesului tinerilor față de eco-voluntariat și a participării active a tinerilor în construirea unei Europe mai curate și a unei societăți mai responsabile față de mediul înconjurător; 2. Organizarea unei expoziții în aer liber cu fotografii sugestive pentru tematica proiectului, realizate de tineri (utilizarea metodei photovoice) şi informarea a cel puțin 300 de membri ai comunității locale din Râșnov și turiști cu privire la tematica proiectului, prin împărțirea de materiale informative (afișe, fluturași și autocolante realizate de tineri) și interacțiune verbală; 3. Vizitarea principalelor obiective culturale din zonă: Castelul Bran, obiectivele din orașul Brașov, Cetatea Râșnov etc.

La finalul proiectului, tinerii au conștientizat importanţa necesităţii protejării mediului înconjurător şi a petrecerii timpului liber în natură, precum şi influenţa pozitivă a activităţilor de voluntariat asupra spaţiului în care trăiesc. Participanții la schimbul de tineri au primit certificate Youthpass, care constituie o recunoaștere, la nivel european, a aptitudinilor și competențelor dobândite ca urmare a implicării active în activitățile desfășurate pe parcursul schimbului de tineri. În cadrul schimbului de tineri, participanții au realizat o broșură pe tema proiectului, care poate fi descărcată accesând blogul https://activefornature.wordpress.com. Pentru mai multe detalii privind proiectul: persoană de contact: Mihai Monoranu, coordonator proiect email: rosenau.active@gmail.com

Acest proiect a fost finanţat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă numai punctul de vedere al autorului şi Comisia sau Agenția Națională nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare a informaţiilor pe care le conţine.

Comentarii

Ultimă oră