Sari la conținut

Proiectul Legii internship-ului, adoptat de Guvern

proiectul-legii-internshipului-adoptat-de-guvern

Tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni.

Potrivit proiectului de Lege privind Internshipul, adoptat miercuri de Guvern, participanţii la programele de Internship îşi vor putea astfel consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă; de asemenea, vor putea dobândi experienţă şi vechime în specialitate, după caz.

Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizaţie lunară netă de internship, care va fi cel puţin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată.

Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus.

Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă.

Comentarii

Ultimă oră