Promo Rally TOTAL, competiţia braşoveană dedicată amatorilor, se pregăteşte pentru etapa a patra a sezonului şi ultima din 2018.
Peste 40 de concurenţi s-au înscris până acum pentru întrecerea care se va desfăşura la Hărman, pe un circuit amenajat în jurul Bisericii Fortificate din localitate.
Până la închiderea înscrierilor (vineri, 14 decembrie, ora 20.00), organizatorii se aşteaptă ca numărul constant de 60 de participanţi sa fie atins. Aşteptări îndreptăţite şi de faptul că etapa se va desfăşura pe un circuit stradal total nou pentru acest proiect.
Invitat special, în calitate de ambasador al etapei, va fi Cristi Sugár, câştigătorul Campionatului Naţional de Raliuri 2 Dunlop din acest sezon.
Cei prezenţi vor putea participa la o tombolă cu premii diverse, între care cursuri de conducere defensivă, un weekend de drive test cu o maşină Ţiriac Auto, sau o cină romantică la Restaurant Altitude din Poiana Braşov.
Întrecerea se va desfășura duminică, 16 decembrie 2018 și va primi un număr maxim de 65 de participanți.