Sari la conținut

Proprietarii de terenuri din Transalpina vor fi verificaţi

Proprietarii de terenuri din zona montană Transalpina afectată de incendii vor fi verificaţi de autorităţi. Edilii vor să afle dacă a existat vreun motiv pentru o incendiere intenţionată sau a fost vorba despre o neglijenţă în curăţarea păşunilor. Reprezentanţii ISU Sibiu şi cei ai Poliţiei Judeţene  au colaborat cu reprezentanţii APIA Sibiu pentru a identifica toate persoanele şi primăriile care deţin terenuri în zona montană afectată de incendii. Se pare că terenurile afectate aparţin unor proprietari privaţi, dar şi primăriilor Sălişte, Sadu, Râu Sadului şi Tălmaciu. Proprietarii privaţi vor fi verificaţi pentru a se stabili dacă nu cumva au vrut să cureţe păşunile pentru a primi subvenţii de la APIA, iar restul proprietarilor vor fi verificaţi pentru a se stabili dacă nu a fost vorba despre neglijenţă în curăţarea locurilor. Nu se cunosc deocamdată pagubele produse în incendii. Consiliul Judeţean Alba va face o evaluare a incendiilor produse în zona montană numită Transalpina, aflată la graniţa dintre judeţele Sibiu, Alba şi Vâlcea, deoarece o mare parte din aceasta face parte din aria protejată "Frumoasa", aflată în administrarea instituţiei. (A.M.)

Comentarii

Ultimă oră