Începe „Trofeul Cetatea Făgarașului - IAC 2018”
Pentru al patrulea an consecutiv International Autotest Challenge revine la Făgăraș cu Trofeul Cetatea Făgărașului.
Evenimentul va avea loc în perioada 25 - 26 august 2018 și se va desfășura în în zona Centrului Vechi.
Amatorii de adrenalină vor putea urmări zeci de mașini special preparate pentru competiții auto, dar își pot și încerca reflexele și măiestria la volan în cadrul concursului, chiar dacă nu sunt profesionțti, ci doar amatori.
Prin urmare se vor întrece la diverse categorii, atât piloţi experimentaţi, posesori de automobile de competiţie, cât şi şoferi amatori cu maşini de stradă, care vor să îşi pună la încercare reflexele şi abilitatea la volan.
Sunt bineveniţi chiar și tinerii peste 8 ani (care vor avea o secțiune de carting) dar şi şoferiţele – care vor beneficia de grupe de concurs speciale.
Probele constau într-un traseu prestabilit, cu treceri printre jaloane fără a fi atinse, cu schimbări ale direcției de mers, cu viraje strânse și foarte strânse, totul contra cronometru.
Concursul va începe sâmbătă 25 august 2018, la ora 14.00, cu antrenamente, iar competiția va demara în trombă duminică 26 august 2018, la ora 10.30, cu concursurile propriu-zise.
La finalul competiției vor fi premiați primii trei clasați pe grupe și clase:
Grupa Debutanți (D) Clasa D1 – cu puterea până la 100 CP, Clasa D2 – cu puterea între 100 și 150 CP 2.
Grupa Juniori (J) Clasa J1 – cu vârsta între 10 și 14 ani, Clasa J2 – cu vârsta între 14 și 18 ani
Grupa Avansați (A) Clasa A1 – automobile cu cilindreea nominală până la 1600 cmc, Clasa A2 – automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc, Clasa A3 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc, Clasa A4 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc
Grupa Femina (F) Grupă unică rezervată concurentelor de sex feminin
Grupa Modificate (M) – automobile modificate (caroserii ușurate substanțial, scurtate, alte motorizări, etc.).
Vor fi premiați și primii trei concurenți din clasamentul Open, echipele și cel mai bun timp al zilei.
Câștigătorii vor primi diplome, cupe oferite de Asociația„GT Auto Club Sportiv”, premii de la Metabond, Tegee International, vinuri spumante Angelli și service de roți gratuit de la AutoZone – Vianor, pentru toți piloții participanți în concurs.
Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, precum și formarea și dezvoltatea abilităților specifice automobilismului.
Ca și la edițiile anterioare, gazda evenimentului, Primăria Municipiului Făgăraș, îi spijină pe organizatorii GT Auto Club Sportiv și ACR, asigurând perimetrul potrivit de concurs – singura etapă stradală din țară! – și toate condițiile ca făgărășenii și oaspeții lor să petreacă clipe de neuitat.
Pentru alte informații legate de IAC, fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina de web www.gtautoclub.ro.